logo

La referendumul din Găgăuzia va fi abordată chestiunea cu privire la integritatea teritorială a Moldovei


https://www.old.ipn.md/ro/la-referendumul-din-gagauzia-va-fi-abordata-chestiunea-cu-privire-la-integritate-7965_1009169.html

La referendumul cu privire la vectorul de dezvoltare politică externă a Moldovei, care este preconizat să se desfăşoare în Găgăuzia pe 2 februarie, ar putea fi abordate şi alte chestiuni, inclusiv cele legate de independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Lucrul acesta rezidă din comunicatul  serviciului de presă al Adunării Populare a Găgăuziei difuzat pe 18 noiembrie, transmite IPN.

După cum urmează din informaţia oficială a organului legislativ al autonomiei, alegătorilor din regiune li se va propune să voteze, pe lângă vectorul extern de dezvoltare, noua redacţie a Regulamentului Găgăuziei, precum şi chestiunea cu privire la statutul amânat al Găgăuziei. Ultima chestiune înseamnă realizarea „amânată” a art. 7 al Regulamentului Găgăuziei, în conformitate cu care „în cazul modificării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminarea externă”.

Deputaţii APG vor examina la una dintre şedinţele apropiate lista exactă a chestiunilor expuse pentru referendum, precum şi formularea acestora.

De menţionat că în susţinerea ideii cu privire la „referendumul despre statutul amânat”  s-au pronunţat anterior mai mulţi politicieni găgăuzi. Chestiunea respectivă era formulată în mijloacele de informare locale ca  „referendum cu privire la neintrarea Găgăuziei în componenţa României”. În opinia adepţilor acestui referendum, rezultatele sale vor însemna că, în cazul punerii în acţiune a mecanismului politic de unire a Moldovei cu România, Găgăuzia se va retrage în mod automat din această procedură.