La sfârşitul săptămânii va ninge
https://www.old.ipn.md/ro/la-sfarsitul-saptamanii-va-ninge-7967_1002547.html
Începând cu ziua de vineri va ninge pe arii extinse. Şefa Centrului Naţional de Prognoze Meteorologice, Tatiana Strugac, a declarat pentru Info-Prim Neo că cea mai caldă zi din această săptămână va fi vineri, 4 ianuarie, când se aşteaptă temperaturi cuprinse între 0 şi 5 grade. În unele regiuni vremea se va încălzi chiar şi până la 7 grade.
Cea mai caldă noapte va fi cea spre sâmbătă, 5 ianuarie, când se aşteaptă temperaturi cuprinse între 0 şi minus 5 grade. După această dată se răceşte. Ziua temperatura va scădea până la minus 5 grade, iar noaptea – până la minus 10.
Vineri, sâmbătă şi duminică va ninge pe arii extinse, iar de luni ariile de precipitaţii vor fi mai restrânse. Până pe 4 ianuarie este în vigoare avertizarea cod galben de gheţuş. În legătură cu variaţiile temperaturii medii, mersul pe lacurile îngheţate este periculoasă, întrucât gheaţa se poate sparge.