Două persoane, dintre care una cu hipotermie și alta cu degerături, au solicitat asistența medicală de urgență în zilele de 7 și 8 ianuarie. Unul dintre pacienți a rămas internat, celălalt transferat interspitalicesc, anunță Institutul de Medicină Urgentă, citat de IPN.
Potrivit IMU, în cele două zile, peste 320 de pacienți au primit asistență medicală, dintre care 85 au fost spitalizați. Toți ceilalți pacienți au primit îngrijirile medicale necesare și au fost transferați în alte spitale strategice sau au plecat ambulator.
Astfel, cei mai mulți pacienți au fost internați în Secția Traumatologie, mai puțini în Secțiile Chirurgie, Ortopedie, Neurologie și Secția Microchirurgie.
IMU mai precizează că 26 de persoane au avut nevoie de intervenții chirurgicale, dintre care 22 în regim de urgență. Actualmente, toți pacienții sunt în stare de gravitate medie, stabilă.
Serviciul Republican AVIASAN a transferat interspitalicesc șapte pacienți, dintre care doi copii și cinci adulți și au fost efectuate două intervenții chirurgicale.