Prim-ministrul desemnat, Iurie Leancă, este aşteptat astăzi, 30 mai, în Parlament să prezinte programul de guvernare şi componenţa nominală a viitorului executiv.
Şeful Direcţiei juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a declarat pentru IPN că, potrivit procedurii oficiale, candidatul desemnat prezintă în Parlament un demers prin care solicită acordarea votului de încredere şi aprobarea programului de guvernare. După examinarea demersului de către comisiile parlamentare, Comisia juridică, numiri şi imunităţi va raporta în faţa plenului pe marginea acestuia.
După ce candidatul îşi prezintă programul, deputaţii pot adresa întrebări, iar fracţiunile parlamentare au dreptul să ia cuvânt pentru a-şi expune poziţia. Prezenţa în plen este obligatorie pentru candidaţii la funcţiile de miniştri.
Parlamentarii urmează să voteze deschis, pentru învestirea noului guvern fiind necesare cel puţin 51 de voturi.
Preşedintele ţării nu are obligaţia să fie prezent la şedinţă. Totuşi, şeful statului a făcut, miercuri seara, un demers către Biroul Permanent al Parlamentului ca să susţină un discurs în faţa deputaţilor în şedinţa de astăzi.
Guvernul anterior, condus de liberal-democratul Vlad Filat, a fost demis prin moţiune de cenzură la 5 martie curent.