logo

Leancă se află într-o capcană, deputat PL


https://www.old.ipn.md/ro/leanca-se-afla-intr-o-capcana-deputat-pl-7965_1005227.html

Candidatul desemnat de PLDM la funcţia de premier, Iurie Leancă, va fi sacrificat în jocul dintre PCRM şi PLDM. Leancă nu a fost înştiinţat şi se află într-o capcană. Declaraţia aparţine vicepreşedintelui PL, Valeriu Munteanu şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune PublikaTV, transmite IPN.

Valeriu Munteanu afirmă că PLDM nu doreşte să mizeze pe sprijinul PL şi încearcă să împingă PL-ul în opoziţie, pentru că Vlad Filat a ajuns la aceeaşi masă cu Vladimir Voronin. Condiţionarea vine şi de la Moscova. „În ceea ce priveşte desemnarea pe care au făcut-o PLDM, noi avem convingerea că este de sacrificiu. Leancă va fi sacrificat în acest joc pe care îl are PCRM şi PLDM, în înţelegerea pe care a făcut-o Voronin cu Filat. Acţiunile vor fi tumultoase şi încurcate, iar Iurie Leancă nu va mai ajunge să fie votat, pentru că asta a fost înţelegerea dintre Voronin şi Filat”, a mai menţionat deputatul PL.

Valeriu Munteanu a specificat că totul face parte dintr-un plan secret, iar PLDM şi PCRM au o înţelegere reciprocă. Intenţiile acestor formaţiuni este să discute cu cei care au plecat de la PL şi să dezvolte preacurvia politică.

Deputatul PDM, Adrian Candu, a spus că la ultimele negocieri de identificare a unui candidat la funcţia de premier foştii colegi de alianţă au discutat despre lupta împotriva corupţiei. „Am dat drept exempl lanţul unde se gestionează banii publici: Fisc şi Vamă, Curtea de Conturi, Inspectoratului Fiscal, Ministerul Finanţelor. Tot lanţul acesta este controlat de PLDM şi noi am propus să fie rupt acest lanţ”, a mai spus Candu.

Adrian Candu a spus că negocierile au fost purtate până la decizia Curţii Constituţionale, iar acordul de constituire a noii alianţe era finalizat în proporţie de 98%. „Atunci când am reînceput discuţiile, din capul locului, am avut o propunere, ca imediat după semnare, să fie dat publicităţii. Am vrut să pregătim şi o lege, astfel încât să instituţionalizăm coaliţiile. Proiectul este gata”, a mai adăugat deputatul PDM.

Totodată, Adrian Candu a adăugat că PLDM îşi asumă şi conducerea ţării, deoarece preşedintele Nicolae Timofti este mai mult sau mai puţin un prieten al partidului. Candidatul nu ridică semne de întrebare. Însă există semne de întrebare, iar negocierile ar putea fi simulate. Adrian Candu a mai spus că PDM nu a fost contactat pentru a se întruni la negocieri.