Lituania ajută diplomaţii Letoniei să vină în Moldova
https://www.old.ipn.md/ro/lituania-ajuta-diplomatii-letoniei-sa-vina-in-moldova-7965_995888.html
În viitorul apropiat, diplomaţii Republicii Letonia îşi vor putea începe activitatea în Republica Moldova. Aceasta va deveni posibil graţie sprijinului acordat de Lituania, care se oferă să găzduiască misiunea letonă în sediul ambasadei sale de la Chişinău, notează Info-Prim Neo cu referire la site-ul Ministerului lituanian de externe.
Potrivit sursei citate, miercuri 15 februarie, a fost pus începutul implementării practice a iniţiativei Nord-Baltice privind găzduirea reciprocă a diplomaţilor aflaţi în misiune în ţările terţe. În acest sens, Guvernul Lituaniei a aprobat decizia de a repartiza o parte din sediul ambasadei sale din Moldova pentru amplasarea diplomaţilor letoni. La modul practic, aceasta se va întâmpla după ce va fi semnat un acord de chirie. În schimb, ministerul de externe al Letoniei va permite diplomaţilor lituanieni să folosească sediul ambasadei sale din Kazahstan.
„Sunt bucuros că putem implementa această primă iniţiativă comună de utilizare reciprocă a condiţiilor misiunilor diplomatice cu cei mai apropiaţi parteneri ai noştri. Urmăm un exemplu de succes stabilit de ţările nordice. Acest fapt va demonstra nu doar aprofundarea integrării noastre, ci şi ne va permite să economisim bani”, a comentat decizia Guvernului de la Vilnius ministrul lituanian de externe, Audronius Ažubalis.
Semnarea acordului de chirie dintre cele două ţări este un prim pas făcut în conformitate cu memorandumul semnat pe 30 august 2011 de către ţările Nordice şi Baltice, privind amplasarea misiunilor diplomatice în ţările străine. Acest memorandum facilitează munca ţărilor Nord-Baltice pentru a-şi menţine prezenţa diplomatică în toată lumea şi permite soluţii flexibile şi cost-eficiente. În 2010, raportul Wise Men privind cooperarea Baltică şi Nordică a fost elaborat de către fostul prim-ministru şi ministrul de externe leton, Valdis Birkavs împreună cu ex-ministrul danez al apărării, Soren Gade. Raportul prezenta liniile orientative de cooperare regională şi prevedea recomandări în privinţa coeziunii politice şi economice în regiune.
În acest an, Lituania va coordona procesul de cooperare a ţărilor Nord-Baltice, (Nordic Baltic Eight, NB8). Acesta este un format de cooperare regională şi include următoarele ţări: Suedia, Finalnda, Norvegia, Islanda, Danemarca, Estonia, Letonia şi Lituania. Formatul de cooperare nu presupune structuri separate sau organizaţii în create în acest scop, anual fiind stabilită preşedenţia pe care o exercită unul dintre state. Astfel, în 2011 coordonatorul cooperării NB8 a fost Finlanda, în 2013 va fi Suedia, 2014- Estonia, iar în 2015 – Danemarca.