logo

Mai întâi Lupu, apoi şi Filat pleacă la Kiev


https://www.old.ipn.md/ro/mai-intai-lupu-apoi-si-filat-pleaca-la-kiev-7965_995257.html

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, va efectua, pe 18 ianuarie, o vizită de lucru la Kiev, la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici. În Ucraina în vizită oficială este aşteptat şi premierul Vlad Filat, la început de februarie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Aparatului preşedintelui Republicii Moldova, Marian Lupu va aborda cu omologul său ucrainean subiecte de interes comun în contextul consolidării bunelor relaţii de prietenie şi colaborare dintre Moldova şi Ucraina. În context, va fi făcut un bilanţ al colaborării bilaterale din anul 2011 şi vor fi trasate noi standarde şi obiective pentru 2012. Vor fi discutate probleme ce ţin de securitatea energetică, precum şi de activitatea Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene. Preşedinţii Moldovei şi Ucrainei vor discuta şi dosarul transnistrean, partea ucraineană optând în favoarea transformării actualului format de pacificatori la Nistru într-o misiune civilă sub mandat internaţional. Un comunicat de presă emis de Guvern anunţă că şi premierul Vlad Filat va pleca în Ucraina, pe 2-3 februarie. Subiectul a fost abordat la o întrevedere a premierului cu ambasadorul ucrainean la Chişinău, Serhii Pyrozhkov. Interlocutorii au făcut o evaluare a relaţiilor moldo-ucrainene, apreciind progresul înregistrat în acest sens şi pledând pentru dinamizarea acestora. Prim-ministrul a menţionat că scopul vizitei la Kiev este discutarea tuturor chestiunilor ce figurează pe agenda bilaterală. Vlad Filat şi-a exprimat speranţa că această delegaţie va fi una plină şi rezultativă. Şi diplomatul ucrainean, la rândul său, şi-a exprimat încrederea că vizita premierului moldovean în Ucraina va impulsiona colaborarea bilaterală.