logo

Marian Lupu nu vede altă cale decât asigurarea unei societăţi bilingve


https://www.old.ipn.md/ro/marian-lupu-nu-vede-alta-cale-decat-asigurarea-unei-societati-7967_998241.html

Mecanismul auto-integrării este baza pe care este posibil să se construiască în continuare statul şi societatea, indiferent de apartenenţa la o etnie. Declaraţia aparţine preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Parlamentului a menţionat joi, 7 iunie, la întâlnirea cu liderii organizaţiilor etnoculturale şi membrii Consiliului Coordonator al organizaţiilor etnoculturale acreditate pe lângă Biroul Relaţii Interetnice, că nu vede altă cale decât asigurarea unei societăţi bilingve. Chiar dacă în realitate aceasta ar trebui să fie una polilingvă, spune spicherul. „Orice altă cale este calea neînţelegerii şi a conflictului. Vrem – nu vrem, dar o alternativă în acest sens nu există”, a declarat Marian Lupu. Potrivit preşedintelui Parlamentului, deocamdată în Moldova nu se poate vorbi de un principiu al bilingvismului deoarece nu toţi moldovenii gramatical vorbesc corect limba rusă, iar reprezentanţii altor grupuri etnice nu vorbesc limba de stat. „Indiferent cât s-ar vorbi despre statutul limbii ruse în Republica Moldova, este a treia limbă în lume, este limba ONU şi este straniu că încercăm să luptăm împotriva ei”, a declarat Feodor Sabii, conducătorul comunităţii bulgare din Republica Moldova. Svetlana Mîsliţchi, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din Republica Moldova, a spus că limba rusă este importantă pentru că ea uneşte, pentru că oameni de diferite etnii por discuta pe înţelese. Mîsliţchi a propus ca limba de stat să fie studiată şi de studenţii anul I care fac facultatea în limba rusă pentru a acoperi golurile pe care le au din şcoli şi licee. Marian Lupu a cerut liderilor organizaţiilor etnoculturale să participe la astfel de discuţii mai des, dar dialogul să se bazeze pe raţionamente, nu pe emoţii.