Marian Lupu: Suntem gata să examinăm orice candidatură la funcţia de preşedinte
https://www.old.ipn.md/ro/marian-lupu-suntem-gata-sa-examinam-orice-candidatura-la-functia-de-presedinte-7965_993461.html
Preşedintele interimar, Marian Lupu, liderul PDM, a declarat joi, 20 octombrie, după şedinţa Parlamentului, că este gata să examineze orice candidatură la funcţia de preşedinte al ţării, indiferent dacă vine din rândul partidelor alianţei, opoziţiei sau dacă este o candidatură apolitică, transmite Info-Prim Neo.
Marian Lupu a menţionat că Partidul Democrat îşi doreşte alegerea preşedintelui ţării şi că personal nu se ţine morţiş de funcţia de şef al statului. PDM nu îşi doreşte alegeri anticipate, iar dacă unele partide parlamentare au această intenţie, atunci s-o spună deschis, a declarat Marian Lupu.
Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că partidul său va vota pentru candidatura care va avea sprijinul politic. Şi Valeriu Streleţ a declarat că PLDM nu acceptă nici măcar ipotetic o eventuală perspectivă a alegerilor anticipate.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că Marian Lupu rămâne în continuare candidatura AIE la funcţia de preşedinte. Ghimpu a menţionat că, odată ce această funcţie aparţine Partidului Democrat, conform Acordului alianţei, atunci PDM trebuie să desemneze candidatul la această funcţie.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a enunţat iar ideea unei coaliţii largi, care să desemneze candidatul la preşedinţie.