Militarii nu votează la aceste alegeri
https://www.old.ipn.md/ro/militarii-nu-voteaza-la-aceste-alegeri-7965_990649.html
Tinerii care îşi satisfac serviciul militar în termen nu votează la alegerile locale. O prevede art. 123 a Codului Electoral – „Restricţiile speciale ale dreptului de vot”.
Şeful serviciului de presă al Ministerului Apărării, Alexandru Josan, a declarat pentru Info-Prim Neo că la alegerile parlamentare din noiembrie 2010 pentru militarii în termen au fost organizate secţii de votare pe teritoriul unităţilor militare.
La scrutinele locale acest lucru este imposibil, din moment ce legea prevede că la alegerea consiliului local şi a primarului nu participă alegătorii care nu domiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
În Armata Naţională îşi îndeplinesc serviciul militar în termen peste 2000 de tineri din toată ţara.