Ministerul Justiţiei a extins lista abaterilor disciplinare ale judecătorilor
https://www.old.ipn.md/ro/ministerul-justitiei-a-extins-lista-abaterilor-disciplinare-ale-judecatorilor-7967_1002335.html
Ministerul Justiţiei a completat lista abaterilor disciplinare care vor fi prevăzute într-un proiect de lege privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Astfel, abatere disciplinară se va considera şi nedeclararea veniturilor şi a averilor, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale, ale membrilor de familie sau rudelor şi exploatarea în orice altă formă a poziţiei de judecător în scopul obţinerii de foloase necuvenite, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.
De asemenea, va constitui abatere disciplinară încălcarea din motive vădit imputabile judecătorului a termenelor de îndeplinire a acţiunilor de procedură, a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti şi de transmitere a copiilor de pe acestea participanţilor la proces sau intervenţiile abuzive pe lângă autorităţi, instituţii sau funcţionari pentru soluţionarea unor cereri.
În debutul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectului noii legi privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, viceministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a declarat că iniţiativele anticorupţie ale Ministerului Justiţiei nu vor avea efectele pe care se mizează dacă nu vor fi susţinute din interiorul sistemului judecătoresc, prin intermediul unui mecanism eficient de răspundere disciplinară, care să preîntâmpine şi să curme orice comportamente care ar putea, eventual, lua forma unor infracţiuni.
Proiectul noii legi privind răspunderea disciplinară a judecătorilor a fost finalizat la sfârşitul lunii noiembrie. Documentul a fost elaborat de un grup de lucru în care au intrat funcţionari din Ministerul Justiţiei, reprezentanţi ai corpului de magistraţi, membri ai Colegiului Disciplinar şi reprezentanţi ai societăţii civile.