logo

Ministerul Muncii atenţionează persoanele în dificultate că pot cere ajutor social


https://www.old.ipn.md/ro/ministerul-muncii-atentioneaza-persoanele-in-dificultate-ca-pot-cere-ajutor-7967_999881.html

După anularea compensaţiilor nominative, la 1 iulie 2012, beneficiarii acestor plăţi sunt redirecţionaţi spre noul sistem de asistenţă socială – ajutorul social. Acest sistem de asistenţă socială este bazat pe testarea veniturilor familiei şi este implementat din anul 2009, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei. Persoanele care se află în situaţie de dificultate trebuie să meargă la asistentul social din cadrul primăriei localităţii pentru a depune cerere de acordare a ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului. Cuantumul mediu al acestei prestaţii constituie: pentru familii cu un copil – 685 lei, familii cu doi copii – 841 lei, familii cu trei copii şi mai mult – 1115 lei, familii dintr-un membru adult cu copii – 690 lei. Familiilor compuse doar din pensionari sau invalizi la evaluarea bunăstării nu li se vor lua în calcul veniturile de pe terenurile agricole. În viitorul apropiat s-ar putea exclude unele atribute casnice din lista bunurilor ce indică bunăstarea, cum ar fi televizorul sau frigiderul, dacă acestea au fost procurate în anii anteriori. Planului de acţiuni al Guvernului prevede substituirea treptată a sistemului de compensaţii nominative prin sistemul de asistenţă socială bazat pe testarea veniturilor reale şi evaluarea necesităţilor solicitanţilor, cu majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat al familiilor vulnerabile.