Ministerul Sănătăţii dezminte informaţia despre experimentele de la Spitalul de Psihiatrie
https://www.old.ipn.md/ro/ministerul-sanatatii-dezminte-informatia-despre-experimentele-de-la-spitalul-de-7967_1000127.html
Pacienţii Spitalului Clinic de Psihiatrie (SCP) au fost supuşi unor studii clinice care au scop ştiinţific, dar nu unor experimente ilegale, comunică Ministerul Sănătăţii (MS), după ce marţi, 4 septembrie, o organizaţie nonguvernamentală a adus aceste acuzaţii, transmite Info-Prim Neo.
MS precizează într-un comunicat de presă că au fost efectuate trei studii clinice conform „Regulilor de Bună Practică în Studiul Clinic” şi legislaţia în vigoare, fiind respectate toate procedurile, fiind prezentă autorizaţia Agenţiei Medicamentului, a Comitetului Naţional de Etică pentru Studiul Clinic al Medicamentelor şi Metodelor Noi de Tratament şi Ordinul Ministrului Sănătăţii.
Potrivit ministerului, pacienţii inapţi nu au participat la aceste studii. Cercetarea a fost efectuată doar după informarea pacienţilor eligibili privind scopul studiului, metodele, beneficiile şi riscurile existente, cu semnarea acordului de către fiecare pacient. Preparatele medicamentoase administrate au fost utilizate în calitate de adaos la tratamentul de bază, având impact benefic asupra stării psihice a acestor pacienţi.
MS notează că acest tip de studii clinice sunt efectuate în întreaga lume, iar desfăşurarea lor şi în Republica Moldova va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării metodelor contemporane de tratament în domeniu.
În comunicatul remis prese se mai spune că MS se va adresa organelor de drept pentru investigarea acuzaţiilor nefondate şi defăimătoare ale Asociaţiei Moldova Mea.
Într-o conferinţă de presă, Fiodor Ghelici, liderul ONG-ului, a declarat că, timp de cinci luni, 220 de pacienţi ai Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chişinău au fost supuşi unor experimente ilegale pentru testarea medicamentelor. Potrivit acestuia, experimentele s-au făcut la comanda unei companii din România, care ar plătit spitalului pentru fiecare pacient câte 250 de dolari, plus 70 de dolari asistentelor medicale care au administrat tratamentul.