Minorităţile etnice vor rusa a doua limbă de stat
https://www.old.ipn.md/ro/minoritatile-etnice-vor-rusa-a-doua-limba-de-stat-7967_985298.html
Reprezentanţi ai grupurilor etnice din Republica Moldova intenţionează să instituie un grup de iniţiativă care să colecteze semnături privind organizarea unui referendum republican pentru atribuirea limbii ruse statutului de a doua limbă de stat. Este vorba despre o iniţiativă a mişcării „Novaya Gagauzia”, a cărei preşedinte este primarul oraşului Comrat, Nicolae Dudoglo. Un forum republican cu privire la instituirea grupului de iniţiativă de colectare a semnăturilor va avea loc la Comrat vineri, 24 septembrie, transmite Info-Prim Neo.
Vicepreşedintele mişcării „Novaya Gagauzia”, Nicolae Telpiz, a declarat luni, 20 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că poporul găgăuz este îngrijorat de situaţia social-politică din Republica Moldova, în special de procesul de românizare.
Preşedintele asociaţiei „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, a menţionat că declararea limbii ruse a doua limbă de stat nu este un moft al Rusiei, ci o revendicare a 35% din etniile care locuiesc în Republica Moldova. În viziunea lui Fiodor Ghelici, dacă limba rusă va deveni a doua limbă de stat, conflictul transnistrean va fi rezolvat de la sine.
Vicepreşedintele congresului comunităţii ruse, Igor Tuleanţev, a spus că pentru un asemenea referendum s-au pronunţat reprezentanţii numeroaselor etnii din Republica Moldova. „Vom face tot posibilul ca acest referendum să aibă loc. Noi am pledat ca şi la precedentul referendum republican să fie propus subiectul limbii, dar guvernarea a refuzat. Sunt sigur că referendumul constituţional din 5 septembrie avea loc cu succes dacă ar fi fost inclusă şi această întrebare”, a declarat Tuleanţev.
Un alt reprezentant al mişcării „Novaya Gagauzia”, Vasile Neicovcen, a declarat că a venit timpul ca cetăţenii Moldovei din Găgăuzia şi din Transnistria şi din alte localităţi să poată decide problema limbii, care îi dezbină. Să nu mai încredinţeze soluţionarea acestei probleme politicienilor.
Pentru a începe colectarea semnăturilor, grupul de iniţiativă este necesar să fie înregistrat de către Comisia Electorală Centrală. Ca referendumul să fie organizat, este nevoie să fie adunate nu mai puţin de 320 mii de semnături.