Mişcarea Populară Antimafie a lansat un apel către cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare să nu voteze cu partidele de la guvernare, pe care le-a catalog ca „fals pro-europene”. Vicepreşedintele formaţiunii, Daniela Bodrug, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia IPN, că miza geopolitică a alegerilor este doar un truc electoral al acestor partide care încearcă să obţină voturi.
„Coloana a cincea a Rusiei în Republica Moldova va reuşi să-şi facă mendrele, frânând doar procesul de integrare europeană, dacă la conducere în Republica Moldova vor reveni oameni şantajabili, oameni corupţi şi dependenţi de interese de grup şi clanuri mafiote. Ghimpu, Filat şi Leancă nu sunt liderii visului dumneavoastră european şi a visului dumneavoastră de a reveni acasă. Ei sunt servitorii intereselor mafiote ale lui Plahotniuc”, a declarat Daniela Bodrug. „Fiecare vot pentru Mişcarea Populară Antimafie va întări perspectiva de a deveni un stat civilizat în familia europeană”, a promis vicepreşedintele MPA. În context, ea a amintit că jumătate din primii 10 candidaţi pe lista MPA sunt persoane revenite de peste hotarele ţării.
Igor Buneanu, membru MPA revenit din Franţa, a susţinut mesajul Danielei Bodrug. „Eu, care am venit un an de zile în urmă şi m-am implicat în lucru în teritoriu, vă îndemn: nu ascultaţi minciunile şi toate gogoşile pe care vi le spun toate partidele, începând cu Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi a apărut acum pe scenă şi Partidul Democrat, care acum pledează ca diaspora să-l voteze”, a declarat Igor Buneanu.
„Am venit din Bruxelles, din Belgia, să susţin Mişcarea Populară Antimafie pentru că vreau să trăiesc într-o Moldovă prosperă şi civilizată”, a declarat Vladimir Stati, candidat MPA. Alexei Tudoreanu, revenit din Grecia, a spus că a aderat la MPA pentru a lupta cu nedreptăţile cu care a avut de-a face ca migrant, iar Mihail Stratan, revenit din Italia, a declarat că nu a putut porni o afacere în Moldova fiindcă subvenţiile agricole sunt distribuite politic şi a intrat în MPA pentru a schimba acest sistem.
„De 14 ani sunt plecat în Marea Britanie. M-am întors în Republica Moldova şi m-am înrolat în rândurile Mişcării Populare Antimafie. Împreună cu colegii mei am mers prin localităţile din Republica Moldova şi e foarte trist ce am văzut acolo. Ceea ce construiesc aceşti mafioţi în Republica Moldova nici pe departe nu seamănă cu Europa, credeţi-mă: eu ştiu ce înseamnă Europa!”, a declarat Carolin Velişcu, candidat MPA.
Reprezentanţii MPA au anunţat că vor continua şirul de conferinţe zilnice, până la finalul campaniei electorale.