Conducerea Mişcării Populare Antimafie susţine că cetăţenii au participat la o campanie electorală cinică şi regizată de către 2 actori – Vlad Filat (preşedintele PLDM) şi Vlad Plahotniuc (prim-vicepreşedintele PDM). Iar alte partide au tăcut şi au jucat după regulile celor doi, fiindcă sunt slabe şi şantajabile.
Vicepreşedintele Mişcării Antimafie, Daniela Bodrug, a declarat, într-o conferinţă de presă la IPN, că firul roşu al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie a fost conspiraţia dintre Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, planificată încă din vară. Cele două partide au planificat campania electorală în aşa mod încât să fie umbrite derapajele lor din timpul cât s-au aflat la guvernare, a spus Daniela Bodrug.
Vicepreşedintele Antimafie a subliniat că această campanie electorală este contrară tuturor regulilor democratice, iar jocul Filat-Plahotniuc a fost trecut în tăcere de către liberalul Mihai Ghimpu pentru că a fost susţinut de PDM în perioada când era preşedinte interimar şi şi-a pus bazele tuturor afacerilor. Potrivit Danielei Bodrug, în această campanie s-au urmărit doar interesele Partidul Democrat, care trebuia să-şi adune alegători, fiindcă şi-a compromis imaginea când l-a inclus pe Vlad Plahotniuc pe lista de candidaţi pentru Parlament.
Conducerea Antimafie spune că la această campanie regizată s-au alăturat şi instituţiile statului, precum Comisia Electorală Centrală, Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi sistemul judecătoresc, luând permanent decizii în favoarea celor 2 partide. Cele două partide au creat şi baricade false pentru cetăţeni prin imitarea unor lupte cu politicienii Igor Dodon sau Renato Usatîi. Mai mult chiar, Daniela Bodrug susţine că formaţiunile au urmărit să rupă din electoralul Mişcării Antimafie, prin crearea unor partide satelit cu mesaje asemănătoare.
Daniela Bodrug i-a asigurat pe alegători că Mişcarea Populară Antimafie va ajunge în viitorul Parlament şi că actuala campanie electorală va avea câteva surprize. Pe parcursul întregii săptămâni până la alegeri, vor fi organizate conferinţe de presă în care vor fi semnalate derapajele făcute de concurenţii electorali.
Mişcarea Populară Antimafie a venit cu un apel către societatea civilă să organizeze o platformă ca, cel puţin pe ultima sută de metri, să aibă loc dezbateri electorale reale între liderii partidelor politice, pentru a le permite cetăţenilor să-şi facă o opinie informată.