logo

Modificări aprobate în Legea privind piaţa de capital


https://www.old.ipn.md/ro/modificari-aprobate-in-legea-privind-piata-de-capital-7966_1009825.html

Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii privind piaţa de capital. Iniţiativa vine să instituie un control mai strict asupra modului în care se păstrează înregistrările privind acţionariatul în societăţile pe acţiuni, a precizat Iurie Filip, vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, transmite IPN.

Comisia va elabora un registru unic al valorilor mobiliare, pentru toate entităţile de interes public. Registratorii independenţi, agenţii economici care desfăşoară această activitate de întreprinzător, vor fi obligaţi să raporteze la CNPF schimbările de acţionariat din entităţile de interes public.

Potrivit autorităţilor, acest proiect va asigura creşterea gradului de protecţie al investiţiilor în companiile înregistrate în Republica Moldova. Prevederile vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate de Parlament.