logo

Moldova a obţinut echipament pentru evaluarea surselor radiologice


https://www.old.ipn.md/ro/moldova-a-obtinut-echipament-pentru-evaluarea-surselor-radiologice-7967_1000976.html

Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice (ANRANR) va putea să identifice într-un termen mai scurt sursele radiologice, dar şi să le studieze mai aprofundat datorită unui echipament performant donat de către Autoritatea Suedeză de Securitate Radiologică, transmite Info-Prim Neo. Directorul agenţiei, Artur Buzdugan, a declarat miercuri, 17 octombrie, că donaţia reprezintă un automobil cu tehnică pentru verificarea parametrilor de lucru ale aparatelor Roentgen şi pentru evaluarea contaminării radioactive a suprafeţelor obiectelor. Utilajul va oferi inspectorilor posibilitatea să efectueze un control calitativ al aparaturii Roentgen în instituţiile medicale din ţară, să stabilească gradul de uzură a tehnicii medicale şi să prevină o eventuală contaminare a pacienţilor şi personalului instituţiei medicale cu materiale radioactive de la utilajele defecte. De asemenea utilajul va fi folosit pentru căutarea surselor radioactive orfane. Cooperarea cu autoritatea suedeză a început încă în 2011, a precizat ministrul mediului, Gheorghe Şalaru. În primul an a fost evaluată asistenţa necesară organului de reglementare nucleară din ţară şi a fost acordată asistenţă tehnică prin echipament şi instruire, în valoare de circa 50 de mii de euro. În al doilea an a fost semnat acordul-cadru de cooperare, aprobat în iunie de Guvern, în urma căruia Autoritatea Suedeză s-a angajat să continue asistenţa tehnică în beneficiul ANRANR pentru anii 2012-2014. Adiţional la acest acord au fost semnate patru caiete de sarcini, două dintre care au fost deja realizate. Următorul prevede organizarea unui curs la Chişinău în domeniul securităţii nucleare pentru autorităţile centrale ale ţărilor membre GUAM. Ultimul caiet de sarcini vizează susţinerea infrastructurii pentru reacţionare la emergenţe radiologice. Valoarea asistenţei tehnice donate miercuri este de un milion de lei.