Moldovagaz a redus cu 30% livrările către CET-2
https://www.old.ipn.md/ro/moldovagaz-a-redus-cu-30-livrarile-catre-cet-2-7967_973283.html
Moldovagaz a redus cu 30% livrările către CET-2, care asigură mai mult de 60% din fondul locativ cu agent termic. De asemenea, au fost reduse nesemnificativ livrările de gaze către SA „Termocom”, SA „CET-1”, astfel încât temperatura din apartamente a scăzut cu 4-5 grade faţă de media normală. Temperatura în reţele tur este de 65%, în loc de 80, iar la retur în loc de 52 sunt 45 grade, a precizat luni, 29 decembrie, la şedinţa operativă de la Primărie, viceprimarul Vlad Coteţ, citat de Info-Prim Neo.
Vlad Coteţ a mai spus că „din punct de vedere tehnic, nu se poate spune că sunt nereguli în ceea ce priveşte reţelele inginereşti”. Totodată, acesta a precizat că la 25 decembrie achitările curente ale facturilor pentru agentul termic erau de circa 60%.
„În apartamentele de la primul etaj temperatura e mai joasă decât norma, ajunge la 14-15 grade, faţă de 18, cât este necesar. Cu temperatura tur şi retur pe care o avem nu putem face nimic pentru a redresa situaţia”, a declarat viceprimarul.
Şeful Direcţiei generale locativ-comunale, Petru Gontea, a spus că deocamdată numărul plângerilor parvenite de la locatari nu a crescut, însă „dacă temperatura aerului o să fie mai joasă de 10 grade celsius, acest lucru se va întâmpla. Jumătate din apartamente o să fie încălzite necalitativ”, a declarat acesta. Totodată, Gontea a dat asigurări că reţelele sistemului de termificare vor rezista îngheţului chiar şi în condiţiile în care temperatura tur-retur va fi în jur de 30 grade.
Potrivit directorului CET-2, Alexandru Comarov, „livrările de gaze au fost reduse din cauza neachitărilor către Moldovagaz”. Acesta a mai spus că anul trecut a fost o situaţie similară, însă nu în aceeaşi măsură. „Moldovagaz este gata să livreze volumul necesar de gaze naturale, în cazul în care vor fi achitate datoriile, alte probleme nu sunt”, a declarat directorul CET-2.
De asemenea, Fiodor Moiseev, directorul CET-1, spune că situaţia este aceeaşi şi la întreprinderea pe care o reprezintă.
Potrivit celor doi, achitările operate de SA „Temrocom” la sfârşitul anului trecut erau mai reduse decât acum.
„Dacă nu-i datoria, atunci e tariful, dacă nu e tariful, atunci e achitarea curentă, şi dacă achitarea este la un nivel mai înalt decât în anul trecut, atunci ce este? Cineva cuiva nu-i convine”, a spus primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, calificând situaţia drept „şantaj din partea Moldovagaz” .
„De data aceasta avem şi implicarea Gazpromului din Federaţia Rusă, este păcat că se recurge la aceleaşi metode care şi-au dovedit ineficienţa. Autorităţile RM vor din nou să creeze „dispoziţie” cetăţenilor RM, deşi, în lumina ultimelor evenimente premiza pentru ca aşa ceva să se întâmple în Chişinău dispăruse. Este complet inexplicabil acest gest din partea Moldovagaz”, a declarat primarul capitalei. Edilul a spus că, „din momentul în care temperatura din apartamente nu mai este cea care trebuie să fie, să fie întocmite procese verbale pentru ca ulterior să fie recalculată factura”.
Reprezentanţii Termocom nu au participat la şedinţa operativă de la Primărie, deşi şeful Direcţiei locativ-comunale, Petru Gontea, susţine că aceştia au fost invitaţi.
Într-un comunicat de presă, Termocom susţine că „motivul reducerii volumului de gaze rezidă în datoriile mari acumulate de CET-uri şi SA „Termocom” faţă de furnizorul de gaze, care, respectiv, au la origine datoria de peste 140 mln lei a Primăriei faţă de SA „Termocom” şi tariful la energia termică ce nu acoperă cheltuielile reale ale furnizorului de căldură”.
Datoria municipalităţii faţă de SA „Temrocom” constituie în prezent 148 mln lei, acumulată din contul compensaţiilor la căldură achitată pentru chişinăuieni.