logo

Muncitorii făbricii de zahăr din Glodeni îşi cer drepturile


https://www.old.ipn.md/ro/muncitorii-fabricii-de-zahar-din-glodeni-isi-cer-drepturile-7967_988914.html

Muncitorii fabricii de zahăr din Glodeni, au protestat astăzi, 14 martie, în faţa Curţii Economice de Apel, cerând recunoaşterea angajaţilor în calitate de creditori privilegiaţi şi achitarea salariilor integral mai înainte ca creditorii să poată revendica cota-parte ce li se cuvine. Totodată, muncitorii cer şi ridicarea acuzaţiilor penale aduse liderilor sindicali, transmite Info-Prim Neo. „Din iulie 2009 nu am primit salariile, au fost concediaţi oameni, nu am primit nici sporurile pentru condiţiile de muncă. Mai protestăm şi astăzi, poate vom fi auziţi sau poate se vor decide să ne dea banii. Mai bine să ne dea banii, că de altfel vom sta până vom avea un rezultat”, a declarat Vasile Guleac, lider sindical „Glodeni Zahăr”. Potrivit comunicatului de presă lansat cu această ocazie, muncitorii insistă asupra achitării prioritare a restanţelor salariale şi nu sunt de acord cu propunerea comisiei inter-ministeriale mixte din 25 februarie 2011 care a propus ca „Moldova-gaz”, după ce va deveni creditor garantat, să fie mai flexibil în acordarea datoriilor către salariaţi.