logo

Municipalitatea îi va acţiona în judecată pe creditorii SA „Termocom”


https://www.old.ipn.md/ro/municipalitatea-ii-va-actiona-in-judecata-pe-creditorii-sa-termocom-7967_996143.html

Municipalitatea îi va acţiona în instanţa de judecată pe creditorii SA „Termocom” pentru că au refuzat să primească cele 5,4% din datoriile furnizorului de termie, necesare pentru încetarea procedurii planului. Anunţul a fost făcut, miercuri, de către primarul Dorin Chirtoacă, după şedinţa Consiliului, transmite Info-Prim Neo. „Ei pretind mai mult, deşi niciodată timp de 12 ani nu au spus acest lucru şi nu au cerut modificarea procesului de achitare. Nu le este deajuns cât a fost stabilit în anul 2000, vor mai mult. Ceea ce e straniu – nu se ştie cu cât, pofta vine mâncând. Probabil nu le venea să creadă că vom îndeplini hotărârea judecătorească, dar după ce au văzut ca am îndeplinit-o, deja caută modalităţi de a tergiversa procesul de revenire la normalitate a SA „Termocom”, a declarat Dorin Chirtoacă. Edilul a spus că va cere în instanţa de judecată încetarea procedurii planului SA „Termocom”. „Ne vom adresa instanţei de judecată pentru ca să obţinem încetarea procedurii planului şi revenirea la normalitate a SA „Termocom”, precum vom cere şi schimbarea administratorului”, a mai spus primarul. Anterior directorul SA „Termocom”, Mihail Cernei, a anunţat că suma de 63 de milioane de lei destinată achitării datoriilor faţă de creditori a fost acumulată şi depusă într-un cont special al întreprinderii. Achitarea datoriilor este necesară pentru finalizarea procedurii planului SA „Termocom”, iar dacă acest lucru este împiedicat, există riscul lichidării întreprinderii.