logo

Nereguli depistate la Termoelectrica


https://www.old.ipn.md/ro/nereguli-depistate-la-termoelectrica-7966_1106360.html

Directorul interimar al SA „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, anunță că, atunci când a avenit în funcție, a constatat că în cadrul întreprinderii erau achitate în mod nejustificat onorarii de succes în valoare de peste 5 milioane de lei unor administratori de întreprinderi municipale de gestionare a fondului locativ, aflate în proces de insolvabilitate. Potrivit lui, au fost întreprinse acțiuni legale pentru recuperarea acestei sume, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Iurie Razlovan a declarat că, în ceea ce ține păcură, investigațiile interne au arătat că o cantitate semnificativă a fost depozitată incorect. În acest sens s-au aplicat sancțiuni disciplinare. O altă neregulă a fost faptul că procesul de testare și acceptare a reagenților chimici a fost întârziat nejustificat. Aceasta a afectat pregătirea pentru sezonul rece. Persoanele responsabile au fost sancționate.

Totodată, lipsuri în valoare de peste 7 milioane lei au fost descoperite în cadrul inventarierilor efectuate. Plângerile au fost transmise organelor competente pentru a recupera aceste sume.

Întru combaterea ilegalităților și prevenirea lor, de către Consiliului Societății și Adunarea Generală a Acționarilor au fost revizuite și aprobate în redacția nouă Codul de Guvernanță Corporativă, Regulamentul Consiliului Societății, Regulamentul Comisiei de cenzori.

Pierderile nete ale companiei au scăzut de la 232,9 milioane lei în 2022 la 43,0 milioane de lei în 2023. Potrivit directorului interimar, aceasta a fost posibilă datorită ajustării prețurilor și tarifelor, precum și prin optimizarea costurilor operaționale.

În perioada anilor 2023-2024, tarifele la energie termică și prețurile la energie electrică au înregistrat un trend de descreștere. Tariful la energie termică s-a diminuat cu 1753 lei/Gcal - de la 3577 lei/Gcal până la 1824 lei/Gcal sau cu 49%. Prețul la energia electrică s-a diminuat cu 203 bani/kWh, de la 403 lei/Gcal până la 200 lei/Gcal sau cu 50%.