Din 27 iulie, informația despre producător se indică atât pe eticheta atașată la fiecare unitate de ambalaj, cât și în certificatul fitosanitar pentru export din Republica Moldova în Federația Rusă. Informația este adusă la cunoștință de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor într-un comunicat de presă, citat de IPN.
Potrivit comunicatului, condiția este obligatorie pentru toate produsele vegetale. Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse atenționează că, în caz contrar, încărcăturile vor fii stopate până la stabilirea locului de producere.
ANSA precizează că numai producătorii înregistrați la Subdiviziunea teritoriala a Agenției, din raza sa de activitate, pot fii incluși în certificatul fitosanitar de export.