logo

Noul ambasador german i-a înmânat scrisorile de acreditare preşedintelui Nicolae Timofti


https://www.old.ipn.md/ro/noul-ambasador-german-i-a-inmanat-scrisorile-de-acreditare-presedintelui-nicolae-7965_999812.html

Noul ambasador german în Republica Moldova, Matthias Meyer, i-a înmânat, marţi, 21 august, scrisorile de acreditare preşedintelui Nicolae Timofti. Şeful statului şi diplomatul au vorbit despre situaţia relaţiilor politice, economice şi culturale dintre Germania şi Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer a reiterat angajamentul german în cadrul apropierii de mai departe a ţării de Uniunea Europeană şi soluţionării conflictului transnistrean. Germania va susţine în continuare procesul de reforme iniţiat în Republica Moldova. Discuţia s-a mai axat şi pe vizita cancelarului federal, Angela Merkel, la Chişinău, la 22 august. Ambasadorul Meyer este cel de-al şaselea ambasador german de la declararea independenţei Republicii Moldova. Matthias Meyer a lucrat la Ministerul Federal al Afacerilor Externe, la ambasadele Germaniei din Cairo, Barcelona, Duşanbe, Taşkent, Tripoli, Kaboul şi altele. Ambasadorul Matthias Meyer este născut la 12 ianuarie 1952 în Hohenfelde, districtul Stormarn.