logo

O companie americană va asista MJ în implementarea reformelor din sistemul judiciar


https://www.old.ipn.md/ro/o-companie-americana-va-asista-mj-in-implementarea-reformelor-din-sistemul-judic-7967_1001905.html

Compania americană Checchi and Company Consulting Inc. va acorda Guvernului asistenţă pentru implementarea reformelor menite să fortifice capacitatea instituţională, transparenţa şi răspunderea instituţiilor din sectorul justiţiei. Un memorandum în acest sens a fost semnat vineri, 30 noiembrie, de către Ministerul Justiţiei (MJ) şi compania americană, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al MJ, compania americană intenţionează să realizeze o analiză funcţională a Departamentului Administrare Judecătorească, să întocmească profilul fiecărei instanţe judecătoreşti, să asiste aceste instituţii în procesul de elaborare a bugetelor proprii, precum şi să contribuie la elaborarea unui set de indicatori, pe care autorităţile să le poată utiliza pentru a evalua performanţele instanţelor şi ale judecătorilor. De asemenea, compania şi ministerul vor colabora pentru perfecţionarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, implementarea înregistrării audio digitale a şedinţelor de judecată şi îmbunătăţirea portalului web al instanţelor de judecată. La fel, compania americană urmează să întreprindă un şir de activităţi de instruire în folosul sistemului judiciar din Moldova. Memorandumul, care se înscrie în cadrul Acordului de asistenţă între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul Republicii Moldova pentru Programul de Consolidare a Instituţiilor Statului de Drept (ROLISP), presupune de asemenea realizarea unui efort comun întru îmbunătăţirea aspectelor organizaţionale, administrative şi operaţionale ale administrării sistemului judiciar şi managementului instanţelor de judecată. Clauzele memorandumului dintre Ministerul Justiției ;i Checchi and Company Consulting Inc. au un termen de implementare până în 2016.