Fosta șefă a diplomației române, în prezent Consilier de Stat pentru politică externă și afaceri strategice în cadrul Cancelariei prim-ministrului României, Luminița Odobescu, a fost distinsă cu „Ordinul de Onoare”. Președinta Maia Sandu i-a conferit distincția pentru realizările sale din mandatul de ministră a Afacerilor Externe a României, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, „Ordinul de Onoare” i-a fost oferit Luminiței Odobescu, „în semn de apreciere pentru activitatea sa în promovarea parteneriatului strategic între România și Moldova și pentru susținerea Republicii Moldova pe agenda Uniunii Europene”.
Totodată, în perioada mandatului său, Guvernul român a sprijinit Republica Moldova prin integrarea sistemelor energetice și furnizarea energiei electrice din România la preț plafonat. „De asemenea, datorită demersurilor sale ferme, Luminița Odobescu a contribuit la promovarea deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul Președinției.
Luminița Odobescu se află la Chișinău pentru un schimb de opinii cu ambasadori ai statelor partenere de la Chișinău despre criza energetică din Transnistria, contextul regional şi cele mai bune modalități de a sprijini împreună forțele pro-europene din Republica Moldova, potrivit paginii de Twitter al oficialului.