logo

Pădurar-şef şi angajată a primăriei, reţinuţi pentru mită


https://www.old.ipn.md/ro/padurar-sef-si-angajata-a-primariei-retinuti-pentru-mita-7967_993183.html

Şeful Ocolului silvic al raionului Soroca şi o angajată a Primăriei Bălţi au fost reţinuţi, fiind bănuiţi de corupere pasivă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, şeful Ocolului silvic al raionului Soroca este bănuit că a pretins 1100 de dolari de la un angajat de a-l său pentru a nu-i reduce funcţia. Pădurarul-şef a fost prins în flagrant, în momentul în care a primit banii, marcaţi „mită CCCEC”. Operaţiunea a avut loc în centrul oraşului Soroca. Un caz asemănător a avut loc în incinta Primăriei municipiului Bălţi. Ofiţerii anticorupţie au reţinut o angajată a Direcţiei învăţământ, tineret şi sport. Potrivit denunţătorului, aceasta ar fi pretins de la el 300 de euro pentru a înmatricula un minor într-o instituţie de învăţământ din localitate. Femeia a fost reţinută în biroul ei de serviciu, în momentul în care primea cei 300 de euro. Pe numele ambelor suspecţi au fost pornite cauze penale pentru corupere pasivă, care se pedepseşte cu până la 10 ani de detenţie, cu amendă în mărime de până la 60 000 lei.