logo

Parcurile industriale se asociază


https://www.old.ipn.md/ro/parcurile-industriale-se-asociaza-7966_1021072.html

În curând va fi instituţionalizată Asociaţia Patronală a Parcurilor Industriale din Moldova (APPIM), statutul şi funcţiile acesteia au fost discutate vineri în cadrul Adunării generale a pacurilor industriale, transmite IPN.

Viceministrul economiei Tudor Copaci a spus că Asociaţia va constitui o platformă de promovare a  intereselor parcurilor industriale din Moldova, de atragere a investiţiilor autohtone şi străine, acordare de asistenţă potenţialilor investitori în relaţiile cu autorităţile naţionale. De asemenea, prin intermediul Asociaţiei vor fi mediatizate practicile pozitive în organizarea activităţilor parcurilor industriale, înregistrate în Moldova şi a ţărilor, în care activează asemenea entităţi economice.

În acelaşi context, directorul general al parcului industrial „Tracom”, Vitalie, Vrabie a spus că necesitatea creării APPIM este susţinută nu doar de administratorii pacurilor, dar şi de mai mulţi rezidenţi ai acestora.

„Asociaţia va fi o organizaţie necomercială, independentă şi apolitică, constituită în baza liberei egalităţi în drepturi a întreprinderilor administratoare ale parcurilor industriale. Vom promova doar interesele economice ale parcurilor industriale , vom insista în faţa autorităţilor pentru acordarea unor facilităţi la plata unor taxe şi impozite. De asemenea, Asociaţia va acorda consultaţii parcurilor, care au mai puţină experienţă în elaborarea unor proiecte investiţionale. Vom elabora pentru potenţialii investitori studii de fezabilitate sau alte studii la solicitarea lor. Aceşti potenţiali investitori au mai multe şanse să facă o alegere corectă unde să-şi orienteze investiţiile, dacă vor solicita o informaţie de la APPIM, decât venind direct la întreprinderea administratoare a unui parc”, a specificat Vrabie.

APPIM intenţionează să-şi extindă ariile de activitate şi să transforme platforma într-un mediu în care se vor întâlni profesionişti din domeniul construcţiilor industriale, companii de engineering, designeri, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai instituţiilor financiare, companii de consultanţă, donatori străini şi locali.

Din 2011 încoace în Moldova a fost dezvoltată o reţea de parcuri industriale. În prezent activează 9 parcuri industriale. Volumul investiţiilor efectuate în acestea a constituit peste 800 mln lei, A fost fabricată producţie, în special pentru export, în sumă de 842 mln lei, achitate taxe şi impozite de circa 170 mln lei, create 1500 locuri de muncă.