Parlamentul cere de la CCA o nouă strategie de dezvoltare
https://www.old.ipn.md/ro/parlamentul-cere-de-la-cca-o-noua-strategie-de-dezvoltare-7965_989466.html
Parlamentul a aprobat vineri, 8 aprilie, cu votul majorităţii, raportul de activitate al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru anul 2010. Documentul a fost prezentat în plenului Parlamentului de către preşedintele CCA, Marian Pocaznoi. Fracţiunea PCRM nu a susţinut raportul şi a criticat dur activitatea instituţiei audiovizualului, transmite Info-Prim Neo.
Atât deputaţii din opoziţie, cât şi câţiva parlamentari din alianţă au rămas nemulţumiţi de modul cum proaspăt-investitul în funcţie Marian Pocaznoi răspundea la întrebările adresate şi au considerat că acesta a venit nepregătit la şedinţă.
Totodată, parlamentarii şi-au exprimat nemulţumirea că la prezentarea raportului nu au fost prezenţi şi alţi membri ai CCA, or acest lucru este, spun ei, o încălcare a legislaţiei şi lipsă de respect pentru forul legislativ.
Într-un final, deputaţii din alianţă au declarat că votează conceptual raportul, însă au solicitat CCA ca, în termen de 60 de zile, să vină în plen cu o nouă strategie de dezvoltare.
Marian Pocaznoi a devenit preşedinte al CCA la începutul lunii martie 2011, înlocuindu-l pe Gheorghe Gorincioi.