Partidul Societăţii Progresiste declară că susţine consolidarea partidelor politice care să se unească într-un bloc politic democratic cu misiunea „Pro Moldova”. Acest bloc ar urma să promoveze transparenţa decizională, transparenţa şi integritatea resurselor financiare, transmite IPN.
Reprezentanţii formaţiunii au declarat într-o conferinţă de presă că Partidul este gata să adere la acest bloc ca să contribuie la schimbarea sistemului politic din Moldova. De asemenea, aceştia susţin protestele, deoarece partidul cere de la început de cale, alegeri anticipate.
Marin Livădaru, membrul formaţiunii, a menţionat că liderii protestelor de azi se unesc pentru a ajunge la putere, dar tot ei declară că în caz de alegeri anticipate se vor despărţi pe principii de geopolitică. Politicianul este sigur că aceasta nu este o dovadă a maturităţii politice şi i-a îndemnat să participe la crearea Blocului „Pro Moldova”.