Fracţiunea PCRM a părăsit şedinţa de vineri, 19 aprilie, a Parlamentului, nefiind de acord cu proiectul care prevede instituirea sistemului electoral mixt al alegerilor parlamentare, propus de către PDM. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că acesta este un proiect care va da posibilitatea mituirii cetăţenilor, transmite IPN.
Vladimir Voronin a mai spus că proiectul democraţilor va fi susţinut de către PLDM şi în a doua lectură deoarece există o înţelegere între cele două fracţiuni. În schimbul votului pentru proiectul lui Vlad Plahotniuc, democraţii vor susţine candidatura lui Vlad Filat la funcţia de prim-ministru.
Sistemul electoral mixt presupune că o jumătate dintre deputaţi vor fi votaţi direct de către cetăţeni, iar cealaltă jumătate pe liste de partid. Aceasta înseamnă că alegătorii vor primi câte două buletine de vot. Proiectul de lege a fost votat joi, 18 aprilie, în prima lectură .