Pe 25 noiembrie va fi instalat Pomul de Crăciun
https://www.old.ipn.md/ro/pe-25-noiembrie-va-fi-instalat-pomul-de-craciun-7967_993816.html
În acest an pomul de Crăciun va fi adus în Piaţa Marii Adunări Naţionale mai devreme decât în ceilalţi ani. Anunţul a fost făcut de către directorul Întreprinderii Municipale „Lumteh”, Nicolae Vereşco, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, luni, 7 noiembrie transmite Info-Prim Neo.
Nicolae Vereşco spune că va avea nevoie de circa cinci zile pentru a finaliza lucrările de împodobire a acestuia şi anume din acest considerent pomul urmează să fie instalat în data de 25 noiembrie.
„Să ne înţeleagă corect şi cetăţenii, noi dorim ca la începutul iernii să avem conectat iluminatul decorativ, să pregătim atmosfera de sărbătoare. Astfel, pe întâi decembrie vor fi aprinse luminile pe pomul de Crăciun”, a spus Nicolae Vereşcu.
Şeful Asociaţiei Spaţii Verzi, Eliferie Haruţa, a declarat că pomul de Crăciun a fost deja identificat.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a spus că pomul de Crăciun urmează să fie procurat de la o persoană fizică sau juridică ce nu are cum să îl mai ţină în propria curte. „Înţeleg că anul acesta, alegerea bradului va avea loc odată cu alegerea preşedintelui?”, a spus, mai în glumă, mai în serios edilul.
Responsabilul de la Spaţii Verzi a răspuns că „bradul e mai uşor de ales decât preşedintele”.
Primăria în acest an îşi doreşte să organizeze un Târg de Crăciun asemeni celor din alte state. „Au fost organizate şi în anii trecuţi târguri de Crăciun, dar mai degrabă era o înşiruire de corturi de plastic şi o activitate comercială, a fost oricum bine. Dar să încercăm să avansăm mai mult anul acesta pentru că se adună lumea la o atmosferă plăcută în centrul oraşului”, a menţionat primarul general, Dorin Chirtoacă.
Tradiţional, luminile pe Pomul de Crăciun în Chişinău sunt aprinse în fiece an la întâi decembrie. Anterior, municipalitatea promitea că în acest an Chişinău va avea parte de un iluminat decorativ special şi diferit de ceilalţi ani.