Pensionarii au reluat protestele în faţa Primăriei
https://www.old.ipn.md/ro/pensionarii-au-reluat-protestele-in-fata-primariei-7967_979902.html
Un grup de pensionari, condus de Maia Laguta, preşedinte al organizaţiei obşteşti „Salvgardare” au reluat luni, 11 ianuarie 2010, protestele din faţa Primăriei, invocând că nu au primit cei 70 lei, compensaţie preconizată pentru călătoria în transportul public urban. Totodată, ei s-au pronunţat împotriva anulării facilităţilor şi introducerii compensaţiilor la serviciile comunale. La rândul său, primarul Dorin Chirtoacă, a spus că reformele în capitală vor continua şi compensaţii vor primi doar persoanele social vulnerabile, transmite Info-Prim Neo.
Protestatarii au sacandat „Jos Chirtoacă!”, „Jos Consiliul!”, „Jos hoţia” şi i-au cerut primarului de Chişinău nu numai să vorbească despre standardele europene, dar şi să le implementeze în capitală.
„Cum s-a întâmplat că în ianuarie pensionarii au rămas fără abonamente”, se întreabă Maia Laguta. „Taxatorii din nou au început lupta cu pensionarii prin troleibuze şi autobuze, vorbindu-le urât şi îmbrâncindu-i. Bătrânii sunt lipsiţi de dreptul constituţional de a călători gratuit în transportul public, iar primarul continuă să vorbească despre standardele europene fără a mişca vreun deget în acest sens”, a declarat ea.
Laguta a mai spus că Primăria nu informează publicul despre deciziile sale şi oamenii nu ştiu ce se întâmplă în oraş.
Pensionarii care o susţin, la fel, s-au plâns pe lipsa celor 70 lei, pe care îi primeau lunar de la Primărie.
„Ne cerem drepturile”, a spus Maria Corniescu, una dintre protestatare. „Vrem reîntoarcerea facilităţilor anterioare, dar nu banii pe care ni-i dau acuma şi care oricând pot fi anulaţi. Am lucrat 35 ani măturătoare şi primeam şi eu 70 lei pentru călătorie în transportul public, iar din ianuarie 2010 nu mai primesc nimic, ni s-a spus că Primăria n-a transferat sumele necesare pentru aceste plăţi”, a declarat protestatara.
Pensionarilor li s-au alăturat şi unele persoane social vulnerabile apte de muncă. „Eu nu sunt pensionară, însă mă consider o persoană social vulnerabilă, nu am serviciu, sunt şomeră”, a spus Olga Mardirosevici. „Am nevoie de aceşti 70 lei fiindcă umblu toată ziua şi caut de lucru. Totodată, consider majorarea tarifelor inacceptabilă. Nu am de unde plăti câte 84 lei pe lună pentru cei 6 metri cubi de apă ce mi se impun, din cauza că nu am apometru. Nici acesta nu-l pot cumpăra. Susţin acest protest şi vreau ca autorităţile municipale să se întoarcă cu faţa la cei sărmani şi să regleze preţurile la apă”, a cerut protestatara.
Primarul a declarat în contextul cerinţelor că reformele în capitală vor continua şi persoanele social vulnerabile vor primi compensaţiile promise. „Pentru ca Chişinăul să aibă transport public, apă şi căldură, reformele iniţiate vor continua”, a spus primarul Dorin Chirtoacă. ”La Direcţia asistenţă socială sunt depuse circa 80 mii de dosare şi oamenii primesc compensaţii lunar. Circa 20 mii de dosare sunt depuse pentru primirea compensaţiilor la plata agentului termic. Nu este vorba de anularea facilităţilor, ci despre schimbarea modalităţii de plată”, a declarat Chirtoacă.
Potrivit primarului, compensaţii vor primi doar acele persoane care au nevoie de ele şi nu toţi locuitorii capitalei, cum era până în prezent. „Primăria nu va mai finanţa Regia Transport Electric, Parcul Urban şi „Termocomul” din buget, ci va da bani persoanelor social vulnerabile ca să-şi achite facturile faţă de aceşti monopolişti”, a spus edilul capitalei. Totodată, el a menţionat că cele 2 miliarde de lei transferaţi acestor agenţi economici în ultimii 10 ani puteau fi folosiţi pentru procurarea autobuzelor şi troleibuzelor. Anul acesta Primăria planifică să procure 90 de troleibuze noi, achiziţia va fi efectuată vara.
Totodată, primarul explică faptul că pensionarii au rămas la început de an şi de lună fără cei 70 lei prin cele 10 zile de libere, în care instituţiile de stat nu au lucrat. Începând cu ziua de luni, 11 ianuarie, banii pentru compensaţii vor fi transferaţi şi pensionarii îi vor primi în timpul apropiat.