logo

Perechi din 33 de ţări vin la Chişinău pentru Campionatul Mondial Juniori II Standard


https://www.old.ipn.md/ro/perechi-din-33-de-tari-vin-la-chisinau-pentru-campionatul-7967_993276.html

În jur de 60 de perechi de dansatori din 33 de ţări şi-au anunţat participarea la Campionatul mondial Juniori II (14-15 ani) Standard şi Competiţia internaţională de dans sportiv „Chişinău Open 2011”, care se vor desfăşura sâmbătă şi duminică, 15-16 octombrie, la Palatul Republicii, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Federaţiei Dansului Sportiv şi preşedintele Clubului Sportiv de Dans „Codreanca”, Petru Gozun, a declarat miercuri, 12 octombrie, la o conferinţă de presă, că anul acesta Republica Moldova va fi reprezentată la Campionatul Mondial de două perechi – Alina Milinceanu − Alexandru Bârca şi Diana Cojocar − Marius Vâlcu. Ambele perechi dansează de aproximativ 7 ani. Acestea au fost selectate în baza unei competiţii interne, la care au participat 7 perechi de dansatori. Petru Gozun a spus că cea mai mare concurenţă perechilor noastre o vor face dansatorii din Rusia, Germania, Danemarca şi Italia, dat există toate şansele ca Republica Moldova să câştige campionatul. Campionatul şi Competiţia „Chişinău Open 2011” va fi jurizată de arbitri din 20 ţări. Organizatori sunt Primăria municipiului Chişinău, Federaţia Dansului Sportiv din Moldova şi Clubul sportiv de dans „Codreanca”. Moldova participă şi organizează campionate din 1994.