Persoanele care demolează monumente istorice ar putea fi pedepsite penal
https://www.old.ipn.md/ro/persoanele-care-demoleaza-monumente-istorice-ar-putea-fi-pedepsite-penal-7967_1001307.html
Persoanele care vor demola monumente istorice vor risca sancţiuni penale, cu privarea de libertate sau amenzi de zeci de ori mai mari decât cele prevăzute în prezent. Despre aceasta vorbesc membrii grupului de lucru creat de Guvern pentru modificarea legislaţiei privind protejarea patrimoniului naţional.
Directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă, membru al grupului de lucru, a declarat pentru Info-Prim Neo că printre sarcinile puse în faţa experţilor este înăsprirea pedepselor pentru persoanele care demolează sau intervin neautorizat în construcţiile care sunt monumente istorice. În opinia sa, pentru a preveni astfel de cazuri trebuie aplicată pedeapsa penală, chiar cu privaţiune de libertate, iar amenzile trebuie să ajungă la cel puţin 100 de mii de lei, faţă de 3,5 mii cum sunt în prezent.
Totodată, urmează să fie deschis un institut naţional al monumentelor istorice, care va fi responsabil de cadastrul monumentelor. Institutul va documenta fiecare monument. Clădire de importanţă naţională vor avea paşaport. Ion Ştefăniţă a precizat că existenţa acestor acte şi a unei baze juridice va da posibilitatea de a obţine câştig de cauză în orice proces de judecată, fapt ce nu se întâmplă în prezent.
O altă sarcină este şi reformarea Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, care urmează să devină o inspecţie a monumentelor pe lângă Guvern şi nu pe lângă Ministerul Culturii cum este în prezent. Instituţia va avea mai multe competenţe, inclusiv va putea aplica amenzi. La fel, urmează să fie corectat Planul Urbanistic General, iar cel zonal urmează a fi adoptat de către Consiliul municipal Chişinău. Planurile urbanistice urmează să reglementeze cu exactitate ce se poate de construit şi ce nu se permite în centrul istoric, dar şi să înlăture unele lacune din legislaţia în vigoare.
Toate modificările urmează să fie avizate de instituţiile de ramură şi de Guvern, iar ulterior să fie votate de Parlament.
Grupul de lucru a fost creat prun dispoziţia Guvernului din 20 iunie curent. Din componenţa grupului fac parte experţi din cadrul Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii, Direcţia arhitectură Chişinău, Consiliul municipal Chişinău, societatea civilă etc.