Întreg personalul unităţilor de audit intern va fi certificat în următorii doi ani, a comunicat viceministrul finanţelor, Victor Barbăneagră, la o primă conferinţă a auditorilor, transmite IPN.
Potrivit oficialului, formarea unităţilor de audit intern în sectorul public al Republicii Moldova a început acum 5-6 ani, dar a devenit mai activ din 2009, când a fost lansată reforma în acest domeniu. Actualmente există unităţi de audit în toate instituţiile publice şi în cadrul mai multor administraţii publice locale. În aceste unităţi activează circa 100 de auditori publici, dintre care 32 sunt certificaţi.
„Rolul unităţii de audit intern este de a monitoriza cum se cheltuiesc banii publici şi de a evalua riscurile proceselor, activităţilor ce se desfăşoară într-o instituţie publică. Auditorii interni trebuie să prezinte analiza acestor riscuri managerilor instituţiilor, ca ei să poată lua decizii corecte pentru realizarea obiectivelor stabilite”, a specificat Barbăneagră.
Discuţiile în cadrul conferinţei s-au axat pe progresele obţinute în cadrul reformei, previziunile pentru viitor, pe implementarea experienţei şi celor mai bune practici europene în domeniul desfăşurării auditului intern.