logo

Pietoni nedumeriţi în zona pietonală


https://www.old.ipn.md/ro/pietoni-nedumeriti-in-zona-pietonala-7967_1000176.html

În capitală pe bulevardul Ştefan cel Mare, pietonii nedumeriţi continuă să traverseze strada la culoarea verde a semaforului şi să aştepte transportul public în staţii. Aceasta chiar dacă, din 8 septembrie, strada este zonă pietonală pentru zilele de sâmbătă şi duminică, transmite Info-Prim Neo. Neinformaţi despre noua iniţiativă a Primăriei, majoritatea pietonilor merg doar pe trotuare, crezând că strada este închisă sau că se aşteaptă să treacă cineva dintre oficiali. Întrebaţi ce cred despre iniţiativa de a transforma parţial bulevardul Ştefan cel Mare şi încă două străzi din centrul capitalei în zonă pietonală, sâmbăta şi duminica, marea majoritate a trecătorilor au răspuns că este o idee bună. Astfel de practici sunt în toate oraşele mari din lume. Cei mai fericiţi sunt tinerii, care spun că vor veni aici cu role şi biciclete. Şi mamele cu copii mici s-au arătat încântate că se pot plimba cu cărucioare în plin centrul capitalei. Sunt şi pietoni nemulţumiţi, care spun că nu au auzit despre modificările făcute şi continuă să aştepte transportul public în staţii. Unii sunt îngrijoraţi că, din cauza redirecţionării transportului, se vor crea ambuteiaje pe străzile adiacente şi vor ajunge cu greu la destinaţie. Părerile şoferilor sunt împărţite. Cei care susţin iniţiativa spun totuşi că ar fi nevoie de mai mulţi agenţi de circulaţie care ar ajuta la fluidizarea traficului. Potrivit unui comunicat de presă al Secţiei Poliţie Rutieră a Comisariatului General de Poliţie Chişinău, până la acest moment nu a parvenit nicio solicitare de reorganizare a circulaţiei rutiere. Aceasta urma să fie elaborată de organele administraţiei publice locale şi prezentată Poliţiei Rutiere spre coordonare şi examinare. În centrul capitalei va fi organizată zonă pietonală, în zilele de sâmbătă şi duminică, cu titlu de experiment, pentru o perioadă nedeterminată de timp. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, zona pietonală va include bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt (tronsonul cuprins între str. A. Puşkin şi str. V. Alecsandri), str. Mihai Eminescu (tronsonul cuprins între str. 31 August 1989 şi str. Mitropolit Varlaam) şi str. Vlaicu Pârcălab (tronsonul cuprins între str. 31 August 1989 şi str. Mitropolit Varlaam).