PLDM insistă pe formula sa la crearea alianţelor în teritoriu
https://www.old.ipn.md/ro/pldm-insista-pe-formula-sa-la-crearea-aliantelor-in-teritoriu-7965_991158.html
Premierul Vlad Filat a reiterat poziţia PLDM privind formarea alianţelor la nivel local şi partajarea funcţiilor în acestea în funcţie de votul acordat de alegători în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Solicitat de presă, Vlad Filat a spus că această poziţie i se pare logică şi corectă, deoarece oamenii din fiecare unitate administrativ-teritorială i-au votat pe cei care urmează să-i conducă, transmite Info-Prim Neo.
„Această încercare de a pune în seama celor de la Briceni guvernarea celor de la Anenii-Noi, de exemplu, nu este rezonabilă şi corectă. Poate este convenabilă, dar nu este corectă. Fiecare partid urmează să aibă puterea în măsura în care cetăţeanul i-a delegat-o prin vot”, a subliniat liderul PLDM.
Duminică, în cadrul întâlnirii aleşilor locali ai Partidul Liberal, liderul formaţiunii, Mihai Ghimpu, a spus că la partajarea funcţiilor în teritoriu ar fi bine să se ţină cont şi de rezultatele obţinute de partide pe întreaga ţară, nu doar într-un raion sau municipiu aparte.
Şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, a calificat poziţia PLDM ca fiind egoistă. În context, spicherul l-a numit ironic pe premier „persoana nr. 1 din Republica Moldova”.
În replică, Vlad Filat a spus că „persoana nr. 1 nu comentează spusele persoanei nr.4”, făcând aluzie la Barometrul de Opinie Publică , care îl plasează pe premier primul în topul încrederii populaţiei, iar pe spicher doar pe locul patru, după primarul Dorin Chirtoacă şi liderul PCRM, Vladimir Voronin.