PLDM solicită Procuraturii intentarea unei cauze împotriva angajaţilor CNA
https://www.old.ipn.md/ro/pldm-solicita-procuraturii-intentarea-unei-cauze-impotriva-angajatilor-cna-7965_1003507.html
Partidul Liberal Democrat califică drept o încălcare gravă a legislaţiei faptul că au fost făcute publice convorbirile telefonice ale mai multor persoane din conducerea ţării. Poziţia formaţiunii a fost expusă de către vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info-Prim Neo.
PLDM solicită Procuraturii Generale intentarea unei cauze împotriva angajaţilor CNA care au efectuat aceste activităţi de interceptare şi cheamă instituţiile de justiţie să restabilească ordinea de drept şi să asigure securitatea cetăţenilor. Vicepreşedintele PLDM spune că, dacă astăzi în Republica Moldova sunt interceptate primele persoane în stat: prim-ministrul, ministrul de interne, e o lovitură la adresa securităţii naţionale.
„Este o încălcare flagrantă a Constituţiei utilizarea unei instituţii de stat, precum Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), în scopuri ilegale, prin intentare de dosare la comandă, interceptări, exercitare de presiune şi şantaj politic. Or, a efectua interceptări ale persoanelor protejate, în scop de manipulare, desfiinţează legalitatea acţiunilor acestei instituţii şi demonstrează servilismul CNA interesului unui clan”, a declarat Vadim Pistrinciuc.
PLDM condamnă acţiunile întreprinse de CNA şi conducerea acestei instituţii, care, potrivit lui Vadim Pistrinciuc, nu numai că s-a angajat plenar în executarea comenzilor politice, dar a şi demonstrat acţiuni de diversiune, prin interceptări ilegale, trucaje etc. Toate acestea, spune vicepreşedintele PLDM, demonstrează un singur lucru – conducerea CNA, precum şi unii colaboratori ai acestei instituţii execută comenzi politice şi desfăşoară activităţi ilegale.
Luni, 18 februarie, la adresa unor instituţii mass-media au fost remise, de pe adrese anonime, convorbiri telefonice în care apar – după cum se anunţă în denumirea fişierilor – premierul Vlad Filat, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol, ministrul de interne, Dorin Recean, deputatul liberal-democrat Valeriu Streleţ. Discuţiile între aceştia vizau indicaţii de blocare a unor conturi şi sistarea unor controale fiscale.