logo

Poliţia are drepturi, dar şi le poate exercita civilizat, directorul JLC


https://www.old.ipn.md/ro/politia-are-drepturi-dar-si-le-poate-exercita-civilizat-directorul-jlc-7967_992576.html

„Poliţia are, desigur, dreptul de a interveni şi a verifica starea de lucruri la orice întreprindere, dacă ştie că există motive sau bănuieşte ceva. Dar nu-mi este clar modul în care a intervenit, înarmaţi şi cu cagule pe faţă, la o întreprindere, unde majoritatea angajaţilor sunt femei, unde nici nu există pază adevărată”, a menţionat într-o conferinţă de presă Victor Cibotaru, directorul companiei JLC, referindu-se la cazul de miercuri, 7 septembrie, când poliţia a descins la întreprindere, notează Info-Prim Neo. Victor Cibotaru a spus că motivul declarat de poliţie a fost verificarea unor documente financiare în legătură cu două dosare intentate pe caz de evaziune fiscală, dar nu cunoaşte despre ce dosare este vorba. Potrivit lui, casiera a fost ţinută 40 de minute sub ţeava pistolului până a fost găsită informaţia cerută. În general, verificarea a durat 5 ore. Directorul JLC a spus că întreprinderea activează într-un cadru legal şi achită impozitele la buget. Astfel, în 2010, grupul de întreprinderi JLC a achitat impozite şi taxe în sumă de 61 mln lei, dintre care fabrica de lactate 21 mln lei. În anul curent, suma impozitelor şi taxelor transferate la buget a fost de 56 mln lei,dintre care fabrica de lactate 32 mln lei. „Nu că aceasta s-ar fi reflectat asupra procesului de producţie, dar de ce s-a procedat în modul acesta, când accesul la întreprindere, practic, este liber, suntem o întreprindere cooperantă, nu blocăm intrarea nimănui?”, s-a întrebat el. Cibotaru a spus că JLC este un grup de întreprinderi care în afară de producerea lactatelor mai are şi alte activităţi, inclusiv vânzarea cu amănuntul, construcţie şi altele. Grupul posedă întreprinderi nu doar în Moldova, dar şi în alte ţări CSI şi europene. Acţionarii sunt în majoritate locali şi între ei nu există conflicte. Însuşi producţia de lactate are 900 de angajaţi. Întrebat dacă acţiunile de miercuri ale poliţiei nu ar putea fi dirijate de către concurenţi, directorul JLC a exprimat unele îndoieli. „Relaţiile cu aceştia sunt relativ corecte. Desigur, nu ne sfătuim cu ei, însă facem tot posibilul ca să nu le tensionăm”, a spus el. Victor Cibotaru nu crede că cea ce a relatat în conferinţa de presă poate, în vreun fel, intimida ancheta. El a spus că a vrut doar să reitereze că poliţia are dreptul să-şi facă meseria, însă nu crede că o întreprindere cooperantă merită un asemenea tratament. „Lucrul acesta l-am spus şi la Procuratura municipală. Vrem doar ca în cazul verificărilor, anchetei să se respecte legea”, a declarat directorul JLC Victor Cibotaru. Miercuri, 7 septembrie Direcţia de investigare a fraudelor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne a efectuat controale fiscale inopinate la întreprinderea de produse lactate „JLC” din capitală. Purtătorul de cuvânt al ministrului Alexei Roibu, Eugeniu Onică, a declarat pentru Info-Prim Neo că acţiunea se realizează în baza unei informaţii operative precum că la întreprindere se comit evaziuni fiscale.