Poliţia în alertă: asasinul lui Igor Basarab încă nu a fost găsit
https://www.old.ipn.md/ro/politia-in-alerta-asasinul-lui-igor-basarab-inca-nu-a-fost-gasit-7967_980151.html
Poliţia este în alertă. Oamenii legii continuă să-l caute pe infractorul care l-a împuşcat în cap pe omul de afaceri Igor Basarab. Asasinatul s-a produs în dimineaţa zilei de joi, 21 ianuarie, într-un parc din sectorul Râşcani al capitalei, transmite Info-Prim Neo.
Chiril Moţpan, şeful Direcţiei relaţii cu publicul din cadrul MAI, a comunicat pentru agenţie că la moment poliţia caută infractorul după ce împreună cu martorii au alcătuit potretul-robot al acestuia.
Potrivit lui Moţpan, la toate ieşirile din oraş au fost instalate filtre, agenţii de circulaţie verifică orice model de transport suspect. Moţpan a refuzat să ofere mai multe detalii despre infractor, motivând că până la stabilirea anumitor concluzii, acestea ar putea prejudicia ancheta.
Acum doi ani Igor Basarab a mai fost ţinta unei tentative de omor, atunci când a mai fost împuşcat în cap în biroul său, dar a scăpat cu viaţă.
De data aceasta însă bărbatul a decedat pe loc, au constatat medicii legişti. Poliţia bănuieşte că ar fi vorba despre o răfuială din domeniul afacerilor.
Poliţia anchetează cazul.
Igor Basarab, de 44 ani, a fost director al companiei vinicole „Basarab-Vin”.