logo

Poliţişti de la Şoldăneşti, reţinuţi pentru luare de mită, Update


https://www.old.ipn.md/ro/politisti-de-la-soldanesti-retinuti-pentru-luare-de-mita-update-7967_984100.html

Trei colaboratori ai Comisariatului de poliţie din raionul Şoldăneşti, printre care şi vicecomisarul de Şoldăneşti, au fost reţinuţi fiind suspectaţi de luare de mită, transmite Info-Prim Neo. ,,La 22 iulie, Procuratura Anticorupţie a început urmărirea penală pentru estorcarea de mijloace băneşti în sumă de 1000 de euro pentru a nu începe urmărirea penală pe numele unei persoane care era bănuită de trafic de persoane”, a declarat la o conferinţă de presă luni, 26 iulie, procurorul Adrian Popenco. Dacă cei trei vor fi găsiţi vinovaţi, riscă pedeapsă de la 5 la 10 ani de închisoare, amendă în valoare de la 1000 la 3000 de unităţi convenţionale şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii de la 2 la 5 ani. [Update] Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a precizat într-un comunicat de presă că fiecare din cei trei poliţişti are mandat de arest pentru 30 de zile. La aceeaşi conferinţă de presă, locotenent-colonelul Oleg Babin a comunicat că, de la începutul anului curent, Direcţia investigaţii şi securitate a MAI a înregistrat 55 de cazuri de corupţie în care au fost implicaţi angajaţi ai ministerului. Din 30 de anchete iniţiate,10 sunt în instanţa de judecată. Poliţiştii sunt suspendaţi din funcţie la cererea Procuraturii. În paralel MAI desfăşoară şi anchete de serviciu. ,,De la începutul anului pe numele colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne au fost deschise 167 de cauze penale pe diferite infracţiuni, inclusiv 42 de cazuri de exces de putere, 21 de dosare pe cauze de tortură, 28 – abuz de putere ”, a adăugat Oleg Babin. Persoanele care cunosc despre implicarea poliţiştilor în cazuri de infracţiuni sunt rugate să sune la numărul de telefon 26-11-12.