Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat că a votat pentru o Moldovă europeană şi a îndemnat alegătorii indecişi să participe la scrutin. „Am votat pentru o Moldovă europeană, o Moldovă cu justiţie, o Moldovă în care cetăţenii îşi văd viitorul pentru ei şi pentru copiii lor, pentru o Moldovă mult mai prosperă”, a declarat şeful Guvernului, citat de IPN.
„Alegerile noastre sunt cruciale. Am spus acest lucru şi cred acest lucru din simplul motiv că noi am mai ratat o şansă să ne mişcăm pe o cale ascendentă, o cale care ne va permite să avem acest stat cu instituţii funcţionale şi oameni fericiţi. Asta-mi doresc, de fapt: să văd cât mai mulţi moldoveni cu zâmbetul pe faţă şi mulţumiţi de viaţă. Această şansă a fost ratată în 2001. Iată acum am urcat în tren, trenul a pornit din gară, dar calea nu e încă ireversibilă”, a declarat premierul.
Iurie Leancă a mai spus că este mulţumit de felul în care sunt organizate alegerile şi a remarcat că prezenţa la vot este mai mare decât la alegerile precedente.