logo

Preşedintele i-a conferit lui Gheorghe Urschi titlul de „Artist al Poporului”


https://www.old.ipn.md/ro/presedintele-i-a-conferit-lui-gheorghe-urschi-titlul-de-artist-7967_999147.html

Preşedintele Nicolae Timofti a semnat astăzi, 20 iulie, un decret prin care îi conferă titlul de „Artist al Poporului” actorului, scriitorului şi dramaturgului Gheorghe Urschi, pentru „succese în activitatea de creaţie, merite în dezvoltarea genului satirico-umoristic şi contribuţie la propagarea valorilor moral-spirituale”, transmite Info-Prim Neo. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Vlad Ţurcanu, a menţionat, în cadrul unui briefing de presă, că nu se ştie data la care îi va fi înmânată menţiunea lui Gheorghe Urschi, pentru că de obicei astfel de proceduri necesită timp. Ieri, 19 iulie, Nicolae Timofti a semnat decretul de conferire a titlului onorific „Om Emerit” fostului preşedinte al Parlamentului, Alexandru Moşanu, pentru „contribuţie substanţială la procesul de renaştere naţională, merite deosebite în promovarea valorilor democratice şi activitate metodico-didactică şi ştiinţifică prodigioasă”.