logo

Preşedinţia, reparată pe jumătate


https://www.old.ipn.md/ro/presedintia-reparata-pe-jumatate-7967_1004561.html

După devastarea clădirii Preşedinţiei, în aprilie 2009, imobilul a fost reparat în proporţie de 47,4%. Pentru efectuarea tuturor lucrărilor a fost planificată suma de 223,8 milioane de lei, din care până acum s-a alocat doar jumătate.

Clădirea Preşedinţiei se află la balanţa Cancelariei de Stat a Guvernului. Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, Igor Volniţchi, a declarat pentru IPN că au fost reparate faţadele clădirii, inclusiv vitraliile, şi acoperişul. De asemenea, au fost reparaţi pereţii despărţitori, cu aplicarea straturilor de bază din amestec uscat şi şapei pentru pardoseli şi altele.

În acest moment mai mai este nevoie să fie montate ascensoarele, să fie instalate reţele de ventilare şi climatizare, reţele electrotehnice exterioare. Sunt necesare, de asemenea, lucrări de amenajare a terenului aferent şi altele. Pentru finalizarea reparaţiilor mai e nevoie de 117,8 milioane de lei.

Clădirea Parlamentului, care de asemenea a fost devastată la 7 aprilie 2009, a fost reparată în proporţie de 70%. Recent, viceministrul construcţiilor, Anatolie Zolotcov, declara că reparaţia ar putea fi finisată până la sfârşitul acestui an.