Primarul capitalei afirmă că este urmărit
https://www.old.ipn.md/ro/primarul-capitalei-afirma-ca-este-urmarit-7967_972829.html
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, susţine că este urmărit. Acesta a declarat luni, 1 decembrie, în şedinţa operativă de la Primărie, că a observat în seara zilei de vineri, 28 noiembrie, o maşină de lux cu numere de înmatriculare transnistrene, care l-a urmărit în drum de la serviciu acasă, transmite Info-Prim Neo.
„A mers acasă, după care a întors în curte. Am făcut o manevră prin care m-am convins că a urmărit anume maşina mea. După aceea, dându-şi seama că l-am obsevat, a plecat”, a spus primarul, menţionând că la volanul maşinii era un bărbat. Edilul a mai spus că „este pentru prima dată când i-a fost atât de evident că este urmărit”.
Primarul crede că urmărirea are legătură cu faptul că s-a implicat activ în campania electorală pentru alegerile parlamentare din România. „În timpul campaniei electorale, mai mulţi colegi de-ai mei au fost urmăriţi, de asemenea de maşini luxoase cu numere de înmatriculare din provincii”, a adăugat Dorin Chirtoacă.
Primarul a sesizat Comisariatul General de Poliţie şi a cerut investigarea cazului.