Primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moșanu, s-a stins din viață joi, 7 decembrie, la vârsta de 85 de ani. Informația a fost confirmată pentru Ziarul Național de către rudele lui Alexandru Moșanu, transmite IPN.
Istoricul și politicianul Alexandru Moșanu suferea de o boală incurabilă și s-a stins în apartamentul său din cartierul Telecentru al capitalei. Anul trecut, dânsul a suportat o intervenție chirurgicală grea, care l-a slăbit.
Alexandru Moșanu s-a născut pe 19 iulie 1932 în comuna Braniște, județul Bălți, pe atunci parte a Regatului României, și a studiat la Facultatea de Istorie.
A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 și 1998 și a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada septembrie1990 – februarie1993, fiind primul în această funcție.
Alexandru Moșanu este cel care a citit în Parlament proiectul Declarației de Independență pe 27 august 1991, care a fost votată în aceeași zi unanim de cei 278 de deputați prezenți în sală.
Într-un interviu pentru IPN, din 2011, Alexandru Moșanu susținea că orientarea pro-europeană a Republicii Moldova trebuie prevăzută de Constituţie pentru a garanta continuarea procesului de modernizare a ţării, iar conflictul transnistrean este cea mai gravă problemă cu care ne confruntăm.