logo

Principesa Margareta şi principele Radu vin de Paşti la Chişinău


https://www.old.ipn.md/ro/principesa-margareta-si-principele-radu-vin-de-pasti-la-chisinau-7967_1019161.html

Principesa Margareta şi principele Radu vor petrece sărbătorile pascale la Chişinău. Familia regală a acceptat invitaţia Înalt Preasfinţitului Vladimir de a petrece seara Învierii la Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldovei, iar noaptea de Înviere în compania Înalt Preasfinţitului Petru al Mitropoliei Basarabiei, transmite IPN cu referire la presa din România.

Casa Regală a României sprijină integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Familia Regală oferă sprijin umanitar, social, cultural şi diplomatic, exact cum a făcut în anii 1997-2002 Regele Mihai pentru integrarea României. De aceea, Familia Regală va petrece Paştile la Chişinău, anunţă serviciul protocol al Casei Regale.

Aceasta va fi cea de-a treia vizită a Familiei Regale în Republica Moldova.