logo

Problemele tinerilor la Festivalul Filmului Polonez


https://www.old.ipn.md/ro/problemele-tinerilor-la-festivalul-filmului-polonez-7967_986480.html

Ediţia din acest an a Festivalului Filmului Polonez la Chişinău, a V-a la număr, va avea ca şi tematică problemele tinerilor, a declarat pentru Info-Prim Neo managerul Centrul Cultural „Gaudeamus”, Lidia Troianowski. Evenimentul va fi inaugurat miercuri, 17 noiembrie, ora 18.00, de către ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bogumil Luft. În cadrul Festivalului vor fi proiectate cinci pelicule în care este prezentată mentalitatea tinerilor polonezi, situaţiile conflictuale cu care aceştia se confruntă, problemele legate de droguri, dar şi dialogul care poate naşte iubire. Festivalul va fi deschis de filmul „Moja krew”/„Sânge din sângele meu”, despre un tânăr boxer care se accidentează în timpul unui antrenament şi este pus în situaţia de a se ridica din nou pe picioare. În zilele următoare vor fi proiectate filmele: „Prosta historia o miłości”/„O simplă poveste de dragoste”; „Dom zły” / „Casa rea”, cu subiect detectiv; „Zero” şi „Wojna polsko-ruska”/„Alba-ca-zăpada şi roşul bolşevic”, un film care prezintă istoria unor tineri ce se droghează şi se confruntă cu numeroase probleme. Patru dintre cele cinci filme sunt realizate în anul 2009. Festivalul Filmului Polonez se va desfăşura în perioada 17-21 noiembrie, la Centrul Cultural „Gaudeamus”. Proiecţiile vor începe la ora 18.00, iar filmele vor fi prezentate în poloneză, cu subtitrare în română. Intrarea este liberă.