logo

Producătorii de zahăr acuză deschiderea pieţei moldoveneşti pentru zahărul de trestie


https://www.old.ipn.md/ro/producatorii-de-zahar-acuza-deschiderea-pietei-moldovenesti-pentru-zaharul-de-7966_1014053.html

Un cerc de businessmeni fac lobby în scopul deschiderii pieţei moldoveneşti pentru zahărul de trestie. Acuzaţiile vin din partea Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova, Asociaţiei Producătorilor de Sfeclă de Zahăr şi Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect”. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat pentru IPN că mereu a fost împotriva aducerii pe piaţa moldovenească a zahărului de trestie, deoarece acesta va distruge ramura.

„Este imposibil să produci zahăr din sfeclă pe o piaţă deschisă zahărului din trestie”, se spune într-o declaraţie făcută publică de către producători. Aceştia amintesc că în anul 2002 activitatea de „lobby a zahărului din trestie” a adus ramura în pragul falimentului. Din cauza importului a 80 de mii de tone de zahăr din trestie, Moldova a fost total izolată de pieţele de zahăr ale ţărilor vecine. Atunci ramura a fost salvată. De-a lungul ultimilor ani industria zahărului a renăscut datorită investiţiilor şi s-a transformat într-un sector stabil al complexului agroindustrial autohton, activând după standarde europene şi devenind una din locomotivele economiei Republicii Moldova.

Ministrul Vasile Bumacov a menţionat că dintotdeauna au existat încercări de a aduce zahăr de trestie pe piaţa moldovenească, deoarece unii oameni de afaceri preferă doar să importe, nu să producă zahăr. Oficialul se pronunţă împotriva acestei practici, care poate să distrugă ramura producerii de zahăr din sfeclă, iar ca rezultat vor fi pierdute locuri de muncă şi va fi afectată economia ţării.